Contact
- office@mpbaneasa.ro
- +40 21 232 2331
- Str. Răsăritului nr. 47, Buftea,România
Pentru 2 blaturi de 20 cm:
Pentru crema ganache de ciocolată neagră
Pentru crema ganache de ciocolată cu lapte:
Pentru crema ganache de ciocolată albă
Pentru glazură:
Decor:
Oricât de multe buntati aș pregăti pentru sărbători sau alte evenimente, când vine vorba de dulciuri nimeni nu le rezistă. Din acest motiv v-am adus și vouă rețeta celui mai bun tort de ciocolată, cu blat umed și trei feluri de crema ganache. Cele trei straturi de creme se echilibrează perfect și aduc împreună un gust senzațional.
Acest tort de ciocolată cu trei creme ganache poate fi pregătit pentru sărbători, evenimente sau petreceri, dar și pentru simplul răsfăț al celor dragi. Deși pare complicat se face foarte ușor și este unul din torturile mele preferate. Blatul umed de ciocolată rămâne moale și își păstrează textura chiar și o săptămână pentru că am folosit pe lângă iaurt și ciocolată, făina superioară 000 de la Băneasa. Este făinaă pe care o folosesc pentru cele mai reușite deserturi de peste 10 ani.
Pentru început am cernut făina și pudra de cacao neagră. Am adăugat sarea și praful de copt și am amestecat până s-a omogenizat compoziția. Am topit untul și ciocolata la baine-marie, apoi le-am lăsat să se tempereze. Într-un bol am spart 4 ouă și am adăugat zahărul. Am mixat până când am obținut o cremă ce și-a dublat volumul.
Am adăugat iaurtul, cafeaua, pudra de coajă de portocale, pasta de vanilie și am mixat. Când ciocolata s-a răcit am turnat-o peste compoziția de ouă. Am mixat bine, apoi am încorporat făina amestecată cu cacao.
Am împărțit aluatul în mod egal în 2 forme cu diametrul de 20 cm. Le-am copt în jur de 40 min la 170°C. În funcție de puterea cuptorului vostru pot fi gata mai repede. Cât timp s-au copt blaturile și s-au răcit am pregătit cremele. Am încins smântână pentru frișcă și am turnat-o peste fiecare tip de ciocolată în parte. Am lăsat 4 minute, apoi am amestecat până s-a topit ciocolata.
Apoi am lăsat cremele în frigider minim 4 ore, apoi le-am scos și le-am mixat pe rând. Am tăiat fiecare blat de tort în jumătate. Apoi am pus un blat pe un suport de tort și l-am uns cu aproape jumătate din compoziția de ganache de ciocolată neagră. Am nivelat, apoi am pus al doilea blat. Peste acesta am pus aproximativ ¾ din crema ganache de ciocolată cu lapte.
Am nivelat și am pus încă un blat pe care l-am acoperit cu ¾ din crema de ciocolată albă. Apoi am acoperit cu ultimul blat, aranjat cu partea care a stat pe hârtia de copt în sus. Am îmbrăcât tortul cu cele trei creme păstrate, folosindu-le pe cele în cantitate mai mică pe părți. Am turnat pe margine o glazură de ciocolată și am decorat tortul foarte simplu cu fulgi de ciocolată.
Îl puteți orna după gust cu fructe de pădure sau decoruri sofisticate din ciocolată.
Pe cât de ușor se face acest tort de ciocolată cu trei creme gacnache, pe atât de bun este.