Scones cu dulceață

Autor rețeță:
Andreea's Chinesefood

Rețetă

Gata în

60 min.

Porții

12

Făină de grâu All season Băneasa

Ingrediente

  • 300g făină superioară 000 Băneasa
  • 140g unt 82% rece
  • 70g zahăr pudră
  • 1 și ½ lingurișe praf de copt
  • o linguriță de sare
  • un ou
  • 160ml lapte bătut
  • o linguriță de zahăr vanilat

Mod de preparare

„Scones” – rețetă tradițională britanică. Sunt ca niște pâinici cu aluat fraged și crocant totodată, recunoscute pentru textura lor pufoasă și gustul ușor dulce.  Reprezintă o componentă esențială a ceaiului de după-amiază și deseori sunt savurate cu unt sau gem.

Aroma lor inconfundabilă și aspectul lor auriu le fac perfecte pentru o pauză de răsfăț. Deși, cel mai adesea sunt asociate cu bucătăria englezească, scones sunt apreciate în multe țări și pot fi găsite în diverse variante, atât dulci cât și sărate.

Pentru această rețetă, ai nevoie de o făină cu un procent mic de proteină, precum făina albă superioară 000. Vei obține niște scones pufoase, cu multe foițe.

 

Pasul 1

Înainte de a începe să pregătești rețeta, este idnicat să păstrezi untul la congelator pentru o oră. Astfel, nu se va topi în timpul pregătirii aluatului.

Într-un castron mare, cernem făina împreună cu zahărul pudră, sarea și praful de copt. AMestecăm totul foarte bine. Adăugăm și zahărul vanilat.

 

Pasul 2

Trece untul prin amestecul de făină, în așa fel încăt să fie acoperit integral. În mijlocul făinii, punem o răzătoare cu ochiuri mari. Începem să radem untul pe partea răzătoarei cu ochiuri mari.

Este esențial să ne mișcăm rapid, astfel încât să nu permitem untului să se topească.

Pasul 3

Pune răzătoarea deoparte și amestecă untul cu făina, până obții o compoziție nisipoasă.

Separat, într-un castron, bate oul împreună cu laptele bătut. Toarnă amestecul de lapte peste unt și făină și ajutându-te de o spatulă, începe să amesteci până obții un aluat lipicios.

Pasul 4

Transferă aluatul pe masa de lucru și cu ajutorul unei raclete, începe să strângi aluatul din lături.

Împachetează-l de 2-3 ori, după care aplatizează-l cu podul palmei.

Pasul 5

Cu ajutorul unei forme de biscuiț sau pur și simplu cu gura unui pahar, decupează sconez în forme rotunde. Strânge ușor aluatul rămas, apkatizează-l iar și formează alte scones.

Pune-le în tava de aragaz acoperită cu hârtie, lăsând un spațiu între ele. Dă scones la cuptorul încins pentru aproximativ 20-25 de minute.

Scoate-le pe un grătar de bucătărie și lasă-le să se răcească ușor.

Poftă bună!

Vezi Imagini cu Rețeta

Ai mai putea încerca și...