Salată rece de macaroane

Autor rețeță:
Teo's Kitchen

Rețetă

Gata în

20 min.

Porții

6

Paste fără ou All season Băneasa

Ingrediente

  • 300g macaroni Băneasa
  • 300g șuncă Praga
  • 3 fire ceapă verde
  • 3 fire usturoi verde
  • 1 ardei gras roșu
  • 300g mazăre congelată
  • 50g maioneză
  • 200g iaurt grecesc
  • 2 lingurițe muștar
  • Sare și piper după gust

Mod de preparare

Salata rece de paste este mereu o idee bună și salvatoare pentru orice masă! Se pregătește rapid și o poți adapta în funcție de ingredientele pe care le ai la îndemână sau în funcție de preferințele familiei și prietenilor. Azi pregătim împreună o rețeta cu iz de copilărie – SALATĂ RECE DE MACAROANE!

Este o salată foarte ușor de adaptat în funcție de preferințe. Nu vă place mazărea? O puteți înlocui cu boabe de porumb sau năut! Țineți post? Folosiți doar legume, iar pentru sos, folosiți maioneză și iaurt vegan.

Pentru salata rece de macaroane, dar și în general pentru salatele de paste, este ideal să fierbem pastele al dente, cu un minut mai puțin decât timpul indicat pe ambalaj, apoi să le scurgem foarte bine și să le trecem pe sub jet de apă rece.

În cazul pastelor calde, cu sos, apă în care au fiert pastele este ideală pentru a îngroșa sosul (alb sau roșu) și nu scurgem pastele pentru că amidonul de pe ele ajută sosul să se lipească de paste și să le facă și mai cremoase. În cazul salatelor de paste, care trebuie să fie cât mai fresh, nu uităm să le limpezim bine în apă rece.

Cu cât stă mai mult la rece, cu atât salata de paste este mai delicioasă! O puteți pregăti cu o zi înainte de servire și asta o face ideală pentru petrecerile de vară.

Poate fi o garnitură excelență alături de carne și legume la grătar.

Am ales macaroanele Băneasa, aceleași pe care mama le folosea în copilărie când ne făcea salată de paste. Iubesc macaroni Băneasa și înseamnă pentru mine gustul copilăriei. Macaroane cu brânză, macaroane cu varză, macaroane cu brânză dulce, macaroane cu nucă sau pesmet în zilele de post, toate sunt rețete iubite în familia mea și, sunt sigură, în familiile voastre!

Această salată rece de macaroane este un deliciu, vă promit! Este o rețetă care merge perfect și pe o masă de sărbătoare, dar și pentru o cină din timpul săptămânii. Este foarte potrivită pentru caserola de la birou, toți colegii vor veni cu furculița, deci puteți duce din start porție dublă!

Pasul 1

Putem folosi mazăre proaspătă, congelată sau din conservă. Dacă folosim mazăre proaspătă sau congelată, o fierbem în apă cu sare până este crocantă, apoi o scurgem foarte bine.

Pasul 2

Punem la fiert macaroanele în 3 litri de apă cu sare. Adăugăm pastele numai în momentul în care aps fierbe și le lăsăm la fiert conform timpului indicat pe ambalaj. Le scurgem foarte bine și le trecem pe sub jet de apă rece.

Pasul 3

Cât timp fierb pastele, ne ocupăm de șunca și ardeiul gras, pe care le tăiem cubulețe. Pregătim și sosul din iaurt, maioneză, ceapă și usturoi verde, muștar, sare și piper după gust.

Pasul 4

Nu ne rămâne decât să le amestecăm pe toate într-o delicioasă Salată rece de macaroane!

Alături de prietenii de la Băneasa, vă dorim să vă fie de cel mai bine!

Vezi Imagini cu Rețeta

Ai mai putea încerca și...

Rețetă

Gata în

20 min.

Porții

4