Paste cu vinete și dovlecei în sos de roșii

Autor rețeță:
Divă în Bucătărie

Rețetă

Gata în

35 min.

Porții

3

Paste fără ou All season Băneasa

Ingrediente

Pentru sos:

  • 100ml ulei
  • 1 vanată medie-mare 350g
  • 1 dovlecel mare 300g
  • o ceapă medie
  • 1 cățel mare de usturoi
  • 400ml suc gros de roșii
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 linguriță zahăr
  • 1/2 linguriță piper
  • 1/2 linguriță fulgi de ardei iute
  • 1 mână frunze de busuioc proaspăt sau 1 linguriță busuioc uscat

Pentru decor:

  • frunze de busuioc

Mod de preparare

Rețeta de tagliatelle cu vinete și dovlecei în sos de roșii este delicioasă și poate fi pregătită oricând îți dorești o rețetă simplă, gustoasă fără produse de origine animală. Este o mâncare sățioasă cu aspect plăcut. Îmi place mult această rețetă pentru gust, aromă și pentru texturile plăcute ale sosului.

Surpriza plăcută a sosului sunt fulgii de ardei iute, ce îl fac ușor picant. Dacă mănânci picant poți mări cantitatea. Dacă o pregătești pentru copii, poți să nu folosești ardei iute. În perioada postului aleg mereu pastele Băneasa din grâu dur, fără ouă. Grâul dur conține mai multe proteine decât alte tipuri de grâu, producând glutenul necesar pentru un nivel ridicat de elasticitate al pastelor. Acesta conține multe fibre, vitamine și proteine, aducând o mulțime de beneficii pentru organism.

Pastele sunt considerate alimente sănătoase, așa cum arată și meniurile din dietă mediteraneană.

Pentru ca rețeta să fie gustoasă nu ai nevoie doar de un sos bun, ci și de paste fierte corect, așa că trebuie să ții cont de o regulă importantă: la 100g paste folosești 1l de apă și o linguriță de sare. Respectă timpul de fierbere indicat pe pungă, căci nu îți vor plăcea pastele fierte excesiv ce devin moi și fleșcăite.

Poți pregăti această rețetă și pentru a-i determina pe copii să consume mai multe legume.

Iată lista de ingrediente pentru rețeta de tagliatelle cu vinete și dovlecei în sos de roșii:

Pasul 1

Pentru început am tăiat vanata în cuburi de mărime medie. În urmă gătirii își vor pierde din volum. Le-am pus într-un castron cu apă și am adăugat o linguriță cu sare. În acest mod se va elimina lichidul amar din acestea. Am tăiat și dovlecelul în cuburi.

Pasul 2

Am tocat ceapa mărunt. Apoi am scurs vinetele și le-am tamponat cu un prosop de bucătărie.

Pasul 3

Am încins 60ml ulei într-o tigaie largă și adâncă. Am pus vinetele și le-am prăjit până s-au caramelizat. Aveți grijă să nu treceți de pragul de rumenire prea mult, ca să nu le ardeți. Am călit dovleceii în aceeași tigaie, în uleiul rămas de la vinete, până s-au înmuiat.

Pasul 4

Am tocat 10 frunze mari de busuioc. În acest moment am pus 4l de apă la fiert. Într-o tigaie foarte mare am încins 30 ml ulei și am adăugat fulgii de ardei iute. După aproximativ 30 secunde am adăugat ceapa și am călit-o până a devenit sticloasă și s-a înmuiat.

Pasul 5

Am turnat sucul de roșii și am adăugat zahăr, sare, piper. Am turnat 100 ml apă caldă, am amestecat și am pus capacul. În continuare am gătit la foc mic timp de 6 minute. Am pus în sosul de roșii dovleceii, vinetele și busuiocul tocat.

Am amestecat și am lăsat să firaba cu capac în jur de 4 minute.

Între timp apă a început să clocotească așa că am adăugat 4 lingurițe de sare. Am pus paștele la fiert și le-am lăsat pe foc timp de 8 minute.

Pasul 6

Am amestecat și am lăsat să firabă cu capac în jur de 4 minute. Între timp, apa a început să clocotească așa că am adăugat 4 lingurițe de sare. Am pus pastele la fiert și le-am lăsat pe foc timp de 8 minute.

Pasul 7

Cu 1 minut înainte să le scurg am luat 2 polonice din apa în care fierb pastele și le-am pus peste sos (în funcție de consitența sosului se pun între 200 și 350 ml apă de la paste). Am adăugat în sos usturoiul dat prin presă. Am pus pastele peste sos și am amestecat ușor pentru ca toate să fie acoperite cu sos, dar am avut grijă să nu le rup.

Apoi am mai lăsat un minut să fiarbă împreună la foc mic. Am oprit focul și am presărat busuioc tocat. Le-am împărțit în farfurii și s-au mâncat cu mare poftă!

Tagliatelele cu vinete și dovlecei în sos de roșii sunt ușor picante, aromate și foarte gustoase.

SFATURI:

Vezi Imagini cu Rețeta

Ai mai putea încerca și...

Rețetă

Gata în

45 min.

Porții

4

Rețetă

Gata în

120 min.

Porții

2