Contact
- office@mpbaneasa.ro
- +40 21 232 2331
- Str. Răsăritului nr. 47, Buftea,România
Pentru aluat:
Pentru umplutură:
Fursecuri fragede cu mere, rețetă de toamnă. Fursecuri fragde, rețeta foarte simplă și foarte ușor de făcut. Acestea sunt o explozie de gusturi, arome și texturi, perfecte pentru a sărbători începutul toamnei. Merg foarte bine în pachețelul de școală, lângă ceașca de cafea, dar pot deveni vedete și de sărbători.
Pentru a pregăti această rețetă am plecat de la dorința de a da mămicilor o sugestie de „ceva bun” de pus în pachețel. Copiii nu se mai simt atrași de ofertele diverselor chiosuri ce funcționează pe lângă școală dacă au ceva dulce la ei.
Aceste fursecuri fragede cu mere sunt răsfățul dulce, fără să fie folosit mult zahăr. În plus, sunt proaspete, cu ingrediente de calitate. Mi-a fost teamă de faptul că rețetele cu dovleac vor fi concurențe serioase pentru cele cu mere. Asta până am făcut aceste fursecuri cu gust de toamnă. Textura crocantă și umplutura moale și aromată te fac să le adori imediat.
Pentru început am curățat de coajă 2 mere, apoi am îndepărat căsuța de sâmburi și codițele. Le-am ras prin răzătoarea mare. Le-am stropit cu puțină zeamă de lămâie, apoi le-am pus într-o tigaie. Am adăugat zahăr, unt și puțină scorțișoară, apoi le-am călit până nu a mai ieșit lichid.
Le-am pus într-o farfurie și le-am lăsat să se răcească. Pentru a pregăti aluatul am pus într-un bol zahărul, puțină sare, zahărul vanilat bourbon, un ou foarte mare, puțin lapte și am amestecat până s-a dizolvat zahărul. Poți folosi un mixer ca să lucrezi mai repede. Am adăugat untul topit și răcit și praful de copt.
Făina am încorporat-o treptat, în 3 tranșe, căci este posibil să nu fie nevoie de toată cantitatea. Am amestecat puțin și cu mâna, până am obținut un aluat omogen și elastic. Am presărat puțină făină pe masă de lucru și pe aluat, apoi l-am întins până a avut o grosime de maxim 2 mm.
Am decupat cu ajutorul unei forme cercuri cu diametrul de 8 cm. Am îndepărtat aluatul rămas, dar am repetat operațiunea până când nu a mai rămas aluat. Cu aceeași formă sau una puțin mai mică am tăiat semicercuri fără să le unesc.
Am pus mere călite în mijlocul fiecărui fursec. Am trecut una din margini peste umplutură, apoi a doua margine peste aceasta. Trebuie manevrate ușor, căci se pot rupe.
Pentru decor am folosit fulgi de migdale. Am copt fursecurile fragede cu mere 15-20 min în cuptorul preîncălzit la 180°C. Le-am lăsat să se răcească pe un grătar, apoi le-am mâncat cu mare poftă. Dacă vrei poți să folosești un gem acrișor în locul merelor.
Sunt fragede și delicioase, așa că sper că le vei pregăti și tu.
Poftă bună!