Tort cu mascarpone – Casa lui Mos Crăciun

Autor rețeță:
Divă în Bucătărie

Rețetă

Gata în

45 min.

Porții

8

Făină de grâu Crăciun Băneasa

Ingrediente

Pentru blat: 

  • 200g făină 000 de la Băneasa
  • 6 ouă mărimea L
  • 1/4 linguriță sare
  • 200g zahăr
  • 100ml lapte
  • 20ml ulei
  • 30g pudră de cacao
  • 50g nucă măcinată
  • 1 lingură rom

Pentru cremă:

  • 600g cremă mascarpone
  • 600ml smântână pentru frișcă
  • 250g ciocolată albă
  • 20g zahăr pudră
  • 1 lingură pastă de vanilie

Pentru umplutură și decor:

  • 3 linguri coajă de portocală confiată
  • 2 linguri vârfuite din cremă de mascarpone cu ciocolată
  • 16 pișcoturi
  • 200ml lapte
Vezi rețeta Video

Mod de preparare

Un blat simplu, dar gustos și aromat, acompaniat de o cremă de mascarpone cu ciocolată albă, se transformă într-un desert fabulos. Pentru ca timpii de pregătire să fie cât mai mici și să ai timp și pentru alte rețete speciale de Crăciun, am ales ca acoperișul să fie din pișcoturi. În acest mod am economisit două ore, timp pe care îl poți petrece alături de cei dragi.

Dar, dacă pregătești turtă dulce sau biscuiți, poți să faci geamurile și ușa din acestea. Decorul l-am realizat din bucată de blat rămasă. Crema de mascarpone cu ciocolată albă este una din cele mai simple si mai delicioase. Nu ai cum să dai greș cu aceasta.

Pentru acest tort am ales un blat delicios cu cacaco și nuca ce nu are nevoie de insiropare. L-am pregătit cu făina de grâu superioară 000 Băneasa. Dacă îți plac blaturile umede poți să folosești un sirop simplu de apă cu zahăr și vanilie, după ce îndepărtezi crusta blatului prin rașchetare cu un cuțit.

Pasul 1

Pentru început se pune pe foc ciocolata albă cu 120 ml smântână pentru frișcă. Când dă în primul clocot oprește focul, amestecă bine și lasă compoziția să se răcească.

Pasul 2

Pentru a prepara acest blat de tort mascarpone, începe prin a cerne făina într-un bol încăpător. Se dă prin strecurătoare și pudra de cacao. Adaugă nuca măcinată și amestecă până se omogenizează toată compoziția. Între timp, pornește cuptorul la 180°C, pentru a se încălzi.

Pasul 3

Separă albușurile de gălbenușuri. Peste gălbenușuri pune jumătate din zahăr și mixează până își dublează volumul și se deschid la culoare. Adaugă pe rând uleiul, laptele și romul.

Pasul 4

Albușurile se mixează cu un sfert de linguriță de sare până se obține o spumă albă. După aceea, se încorporează zahărul rămas în 3 tranșe. Se mixează la viteză mare pentru a obține o spumă tare, ca pentru bezea.

Pasul 5

Se pun treptat albușurile bătute spumă peste compoziția de gălbenușuri, amestecând ușor, de jos în sus, fără să se omogenizeze complet. Apoi se încorporează în câteva tranșe făina cu cacao și nucă, amestecând ușor pentru a nu pierde din aer.

Pasul 6

Când compoziția pentru tort mascarpone s-a omogenizat, se toarnă în tavă mare a cuptorului tapetată cu hârtie de copt și se întinde uniform. Blatul se coace timp de 15 min.

Pasul 7

Între timp, poți pregăti crema. Peste ciocolata topită și răcită se pune pasta de vanilie, apoi restul de smântână pentru frișcă în trei etape. Mixează bine, apoi adaugă puțin zahăr pudră. Încorporează crema mascarpone în câteva tranșe, amestecând puțin după fiecare în parte. Pune deoparte 2 linguri din cremă pentru decorul final.

Dacă blatul trece testul scobitorii, se scoate și se lasă să se răcească complet, apoi se taie în patru fâșii.

Pasul 8

Ai nevoie de 3 bucăți cu dimensiunile de 22×10 cm, o bucată de 22×6.5 cm, una de 22×3.5 cm și alta de 22×1.5 cm. Se trece la montarea blatului.

Pentru baza tortului mascarpone Casa lui Moș Crăciun se folosește o fâșie de 22×10 cm. Se acoperă cu un strat de cremă și se presară puțină coajă de portocală confiată. Poți pune și cuburi mici de ananas din compot sau afine. Se repetă operațiunea folosind încă două fâșii de blat de 22×10 cm.

Pasul 9

Continuă montarea acestui tort mascarpone cu fâșiile mai mici, centrate pe mijloc, cu straturi de cremă și coajă de portocală confiată între ele. Apoi pune crema pe margini, umplând golurile și realizează o formă triunghiulară pentru viitorul acoperiș.

Pasul 10

Înmoaie pișcoturile doar pe jumătate în lapte, apoi cu partea umezită lipește-le de cremă. Spațiul din vârful acoperișului se umple cu crema păstrată.

Din ultima bucată de blat, taie 4 pătrate mici pe care să le folosești pe post de ferestre și un dreptunghi ce va deveni ușa. Se decorează și se umezește cu puțin lapte, apoi se lipesc de casă.

Tortul mascarpone Casa lui Moș Crăciun este gata și arată minunat!

SECRETE DESPRE CUM SĂ OBȚII UN TORT MASCARPONE DELICIOS

Pentru a crea un blat de tort mascarpone reușit, iată câteva secrete:

  • Alege o făină de calitate superioară așa cum este făină albă superioară 000 Băneasa, după care cerne-o de câteva ori. Procedează la fel și cu pudra de cacao.
  • Nu ai nevoie de praf de copt, căci blatul crește uniform cu ajutorul albușurilor bătute spumă foarte tare.
  • Trebuie să întinzi blatul cât mai bine în tavă, că să nu fie nevoie să pierzi din margini.
  • Coace blatul până trece testul cu scobitoarea. Poate fi gata în 12-16 minute, în funcție de puterea cuptorului.
  • Utilizează ingredientele la temperatura camerei. Asigură-te că ouăle și brânza mascarpone sunt la temperatura camerei înainte de a începe. Acest lucru le ajută să se încorporeze mai ușor în aluat.
Vezi rețeta Video

Vezi Imagini cu Rețeta

VEZI REȚETA VIDEO

Ai mai putea încerca și...

Rețetă

Gata în

40 min.

Porții

4