Contact
- office@mpbaneasa.ro
- +40 21 232 2331
- Str. Răsăritului nr. 47, Buftea,România
Aceasta rețetă de tort cu fructe de pădure nu este doar delicioasă. ci și ușor de făcut. Folosește oricare dintre fructele tale preferate pentru a decora acest tort minunat. Noi am ales afine, zmeură, mure, coacăze și câteva căpșuni. Papilele tale gustative vor fi în extaz. Găsești mai jos tpți pașii necesari pentru a obține cel mai gustos tort de fructe de pădure!
Într-un bol, pune 5 ouă, împreună cu un praf de sare. Bate compoziția foarte bine cu ajutorul unui mixer. Adaugă 100g de miere și bate din nou amestecul foarte, foarte bine. Ulterior, adaugă 100g de iaurt.
Separat, într-un alt bol, cerne 5 linguri de făină pentru a obține un aluat mai aerat. Pune și praf de copt și amestecă totul foarte bine. Nu te speria, este un blat mai lichid.
Tapetează o formă de copt cu unt și făină (pentru aceste cantități am folosit o tavă de 23cm). Adaugă compoziția și dă-o la cuptor pentru 35-40 de minute la 180 de grade Celsius. Între timp, te poți ocupa de crema de brânză.
Într-un castron, pune brânza de vaci, 100g miere, frișca lichidă și esența de vanilie. Bate totul foarte bine și lasă deoparte. După ce blatul s-a răcit, însiropează-l cât mai bine cu lapte de migdale.
Ulterior, pune crema de brânză pe tortul cu fructe de pădure. Uniformizează tortul cât mai bine, iar apoi adaugă deasupra fructele de pădure în modul în care preferi (pe culori, forme etc).
Între timp, pune 50ml de apă la fiert, adaugă foile de gelatină. După ce acestea s-au înmuiat, amestecă binw cu pensula fructele de deasupra tortului.
Tortul de fructe de pădure este gata și este absolut delicios! Are un blat dens, bine însiropat, cu o cremă savuroasă de brânză de vaci, pe bază de miere și fără niciun pic de zahăr!
Acestea sunt câteva dintre ingredientele cheie pentru această rețetă. Pentru o listă completă de ingrediente, consultă sfaturile de mai jos:
Odată asamblat, tortul fructe de pădure se păstrează la frigider într-un recipient ermetic. Când vrei să mănânci o felie, scoate-l din frigider și lasă-l să ajungă la temperatura camerei, pentru ca aromele să fie mai intense.